Cum a fost la Festivalul Științei din Abu Dhabi

Festivalul Științei din Abu Dhabi promovează inovația și excelența, pe lângă prezentarea unei serii de inițiative strategice pentru sectoarele publice și private. Acesta sprijină dezvoltarea capitalului uman în sectoarele științei și tehnologiei, în conformitate cu Planul Abu Dhabi și cu Strategia de inovare a EAU.

Scopul său este de a stimula imaginația tineretului națiunii în domeniul științei și tehnologiei, încurajându-i să urmărească subiecte STEAM pe tot parcursul educației și alegerilor de carieră. Ajuns la a noua ediție, ADSF 2019 este unul dintre cele mai mari festivaluri științifice anuale din regiune care prezintă activități interesante, antrenante și educative.

La ediția 2019 a Festivalului Științei Abu Dhabi au participat 200 de inovatori, au fost prezentate 20 de inovații semnate, au fost organizate 70 de ateliere și activități științifice la care s-au înscris peste 19.200 de elevi, studenți și profesori. În același timp, 6.500 de studenți au participat la cele 20 de ateliere interactive programate la Parcul Al Jahili din regiunea Al Ain, în timp ce 1.600 de elevi au participat la cinci ateliere interactive din regiunea Al Dhafra. Aproximativ 120.000 de vizitatori au participat în cele trei locații ale evenimentului, timp de 10 zile.

M-am bucurat să mă număr printre participanții acestui festival și vă povestesc în rândurile de mai jos ce oportunitate am avut.

Festivalul Științei m-a uimit atât prin organizare, cât și prin activitățile și atelierele educaționale interactive organizate pe mai multe domenii: ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă și design, matematică.

Interesante mi s-au părut și modalitățile de abordare a temelor. Nu am simțit nicio secundă că particip la un eveniment științific. Totul era proiectat a se desfașura sub formă de joc: activități interactive care ne ajută să înțelegem conceptele fundamentale ale științei din jurul nostru, pentru a le forma elevilor deprinderea de a vedea dincolo de obișnuit.

Spre exemplu, o întreagă locație a fost dedicată unui experiment ce viza formarea deprinderii de a te spăla corect pe dinți (activitate aleasă în urma unui studiu asupra elevilor din școli) prin activități transdisciplinare: o lecție despre bacterii și germeni (biologie) și o lecție despre combinarea unor substanțe chimie pentru crearea pastei de dinți necesară unei igiene corespunzătoare.

În cadrul Festivalului Științei s-au prezentat soluții inovative care au fost mai apoi premiate: o dronă care realizează polenizarea, un laborator care creează aplicații, o serie de roboți care execută diverse sarcini:

    

Printr-o călătorie VR prin corpul omenesc (prin amabilitatea VPS Healthcare), copiii au devenit mai conștienți cu privire la sănătate folosind noua tehnologie Augmented Reality.

Printre participanții la ateliere s-au remarcat experimentele unor Universități de prestigiu: Universitatea Sorbona din Abu Dhabi și din New York și Universitatea Zayed din Abu Dhabi.

Însă nu toți elevii de azi vor fi inventatori mâine. Unii se vor ocupa și de mentenanță, de repararea motoarelor, a aparatelor electrocasnice sau a gadget-urilor, ocazie cu care și-au testat abilitățile în cadrul atelierelor de lucru:

Prin exemple din viața de zi cu zi, elevii au fost sensibilizați să economisească apa pentru a salva mediul:

Un exemplu de oraș sustenabil creat de elevi:

Tehnici de supraviețuire moderne sau cum poți aprinde focul cu ce ai în poșetă și cum să-l stingi la fel de repede:

Elevii și studenții cu inițiative au avut standuri unde și-au putut prezenta inovațiile.

Și pentru că nu putem ajunge fizic pe Marte, am avut ocazia de a explora planeta prin experiența VR numită „Misiune pe Marte”. Aceasta constă într-un joc prin intermediul caruia putem vizita alte planete și chiar să facem parte din prima colonie a EAU.

Nu știu să vă spun ce mi-a plăcut mai mult: atelierele de lucru, spectacolele sau expozițiile interactive? Cu siguranță, răspunsul este : toate!

Putem avea și noi parte de asemenea experiențe, doar de noi depinde. Povestiți-ne în secțiunea de comentarii de mai jos ce activități asemănătoare ați realizat.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *